aradon.ro Web analytics





ARAD - Lupta se anunţă a fi una echilibrată, cum nu s-a mai întâmplat vreodată. Toţi cei cinci candidaţi la fotoliul de preşedinte - număr record de admişi - sunt cotaţi cu şanse la victorie.

ARAD - In comunicatul publicat in Jurnal aradean si Observator aradean in luna iulie 2009 intitulat Comunicat de presa, respectiv Dan Ghirlea se judeca cu AJF Arad, am promis:

ARAD - De peste cinci ani se luptă cu „sistemul ajefist”, pentru a-şi demonstra nevinovăţia. Pentru repararea onoarei, terfelită de Selejean et company, prin declararea sa drept „persona non-grata”. Având o răbdare demnă de o cauză mai bună şi deplină încredere în actul de justiţie, Dan Ghirlea, „inamicul public numărul unu”, a învins.

Atâţia ani au trecut de când Dan Ghirlea a devenit inamicul public numărul unu pentru preşedintele Nicu Selejean şi acoliţii lui din fruntea Asociaţiei Judeţene de Fotbal Arad.
Într-un sfârşit de săptămână în care octogenarul preşedinte Selejan a ţinut să ticluească un comunicat: „Ca să se ştie”, în care îşi atacă, fără menajamente, „coşmarul vieţii” Dan Ghirlea, neuitând nici de preferaţii lui, ziariştii, comisiile abilitate din AJF Arad s-au străduit să aleagă „grâul de neghină”.

Local

Autostrada Nădlac-Sibiu, funcțională până în 2026
Autoritățile reiterează faptul că segmentul lipsă de pe autostrada Nădlac-Sibiu va fi finalizat până în vara viitoare.

UT Arad

„Luptăm, luptăm și câștigăm”
Mircea Rednic, mesaj înainte de meciul cu Sepsi: „Ar fi cazul să câștigăm și noi acasă”.

Mapamond

Germania: Conservatorii în frunte, AfD pe locul al doilea (sondaje la ieșirea de la urne)
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP. 1

România

Rezultatele extragerilor Loto
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:

România

VIDEO. O mamă și-a băgat copilul într-o cadă cu zăpadă și a postat pe TikTok: „Spartan îl fac”. Autoritățile s-au autosesizat
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul. 4

România

Protest al refugiaţilor ucraineni la Bucureşti, pentru marcarea a trei ani de la începerea invaziei ruse
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă. 7

Mapamond

„Îmi continui cu încredere spitalizarea”, a spus papa Francisc într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.

ARADON Sport local

Alt sistem implementat la rugby în 7
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.

ARADON Sport local

Pregătesc turneul din Austria!

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.