aradon.ro Web analytics





S-au născut din dorinţa de a reprezenta o alternativă la proiectul lui Ovidiu Şerban, în care, chipurile, arădenii nu-şi găseau locul. Ne-au vorbit despre o echipă de rugby a viitorului. Au convins nişte oameni de calibru în peisajul citadin să li se alăture demersului. Chiar dacă, nu puţini, au luat în derâdere ideea de a avea, în Arad, două echipe în sportul cu balonul oval.
„Lacrima lui Nelu Igna” a stârnit nemulţumirea – în parte, justificată – actualei conduceri a clubului UTA. Giovanni Catanzariti şi Dorin Stana ne-a pus la dispoziţie o listă întocmită de Gheorghe Vaczi, preşedintele Old Boys UTA, cu posesorii de abonamente gratuite la jocurile echipei fanion a Aradului. Abonamente pentru fostele glorii ale clubului. Vreo 35 la număr pentru actualul sezon.
ARAD. Duminică, 25 septembrie 2011, cu ocazia slujbei de sfinţire a noii biserici a mănăstirii Gai, Patriarhul Bisericii Ortoxode Române Preafericitul Părinte Daniel a conferit primarului municipiului Arad. dl.Gheorghe Falcă, Diploma de Onoare „Sfântul Apostol Andrei Ocrotitorul României”, în semn de recunoştiinţă pentru sprijinul acordat la construirea lăcaşului de cult.
ARAD. Jandarmii au fost nevoiţi să intervină pentru a calma enoriaşii ce s-au îmbulzit pentru a intra în altarul proaspăt sfinţit al noii Biserici de la Mănăstirea Gai. Au lăsat la o parte orice pioşenie şi au năvălit înspre altar. Cei mai mulţi dintre enoriaşi erau femei care aveau poate unica şansă în viaţă de intra şi a se închina în altar.

Mapamond

Papa a suferit luni o nouă criză respiratorie
Papa Francisc, internat din 14 februarie pentru dublă pneumonie, a suferit luni o nouă criză respiratorie severă, a anunţat Vaticanul într-un comunicat, relatează AFP şi Reuters.

Mapamond

„America nu va mai tolera asta prea mult timp”, comentează Trump o afirmație a lui Zelenski
Președintele american, Donald Trump, a avertizat luni, pe rețeaua sa socială Truth Social, că „America nu va mai tolera asta prea mult timp”, referindu-se la poziția lui Volodimir Zelenski privind o încetare a ostilităților în Ucraina, relatează AFP și Reuters.

Ştiri sportive

Fosta mare atletă Felicia Țilea Moldovan s-a stins la vârsta de 57 de ani
Fosta mare atletă Felicia Țilea Moldovan, specialistă în aruncarea suliței, a încetat din viață la vârsta de 57 de ani, a anunțat, luni, Federația Română de Atletism, pe pagina sa de Facebook.

UT Arad

Mircea Rednic nu va fi pe bancă la meciul cu Dinamo!
Antrenorul UTA-ei este suspendat pentru următorul joc, după ce a văzut al patrulea cartonaș galben în acest campionat. 2

România

Partidele extremiste au atacat la Curtea Constituțională legea prin care România poate doborî dronele. USR îi combate
Partidele AUR, S.O.S. România și POT au atacat la Curtea Constituțională a României (CCR) proiectele de lege adoptate de Camera Deputaților și Senat prin care România ar putea doborî drone intrate ilegal în spațiul aerian al țării, a anunțat USR luni. 1

România

POT a lansat procedura de revocare din funcție a lui Ilie Bolojan
Partidul Oamenilor Tineri (POT) a anunțat luni că începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din funcția de președinte al Senatului și, implicit, de președinte interimar al României, considerând că acesta a devenit un pericol de securitate națională, scrie Agerpres.

UT Arad

UTA a salvat un punct în min. 90+7!
Gloria Buzău a presat în repriza secundă, arădenii nu au făcut față, iar în min. 86 au luat gol. Egalarea a venit în prelungirile prelungirilor. 3

Local

Ordonanța „trenuleț” - adoptată tacit în Senat
Senatul a adoptat, tacit, luni, în plen, Ordonanța „trenuleț” aprobată de Executiv pe 30 decembrie 2024, referitoare la unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice. 1

Local

Șoferi prinși băuți în trafic

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.