Cadouri pentru copii defavorizaţi, spectacole, expoziţii, concursuri - la Palatul Copiilor Arad.
ARAD. Cu binecuvântarea și sprijinul Înaltpreasfințitului Părinte Timotei Arhiepiscop al Aradului, Sectorul Social Filantropic a desfășurat Vineri, 10 aprilie 2015, prin Cantina Socială „Sfântul Ierarh Nicolae” a Arhiepiscopiei Aradului, o acțiune de întrajutorare a 100 de persoane, în mare parte, beneficiari ai cantinei, copiii Centrului de Zi „Nașterea Maicii Domnului” al Asociației Filantropia Arad dar și oameni nevoiași aflați în evidența și programele Centrului de Incluziune Socială al eparhiei.
ARAD. Cercurile cultural-civice din cadrul Palatul Copiilor Arad organizează, până în 8 aprilie a.c., campania umanitară„Dar din dar de la Palatul Copiilor Arad”.
România
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie Schengen, ultimul obstacol pentru cele două ţări est-europene după o lungă aşteptare, transmite AFP.
Local
Oraşul Pecica vrea să-şi creeze propriul serviciu de transport public local, cu autobuze electrice, pentru a lega principalele puncte de interes de pe cei 100 de kilometri de străzi, dar şi pentru a facilita deplasarea către zonele industriale şi satele aparţinătoare Turnu şi Sederhat.
Local
Zeci de preşedinţi sau locţiitori ai acestora de la secţii de votare din judeţul Arad s-au retras de la alegeri.
Evenimente
Evenimentul este dedicat tinerilor cu vârste între 12 și 15 ani, iar în acest an, tema abordată este „Egalitatea de șanse și curajul de a fi diferit”.
Local
ARAD. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad primește astăzi vizita Rapidului în primul joc din tripla cu „giuleștencele”.