ARAD. A cerut TVA înapoi, dar s-a ales cu datorii de peste 3,7 milioane lei pe care trebuie să le achite statului.
ARAD. Statul şi-a eşalonat datoriile considerabile pe care le are faţă de profesori până la un leu sau doi pe lună.
ARAD. CET Hidrocarburi are de plătit datorii de peste 77 de milioane de lei în maxim un an de zile.
ARAD. Casa de Asigurări de Sănătate Arad a soluţionat 128 de solicitări ale contribuabililor persoane fizice.
ARAD. Vestea că vor rămâne fără indemnizaţia pentru creşterea copilului nu le-a picat deloc bine celor 330 de mămici din judeţul Arad aflate în concediu, dar cu datorii la bugetul local. Drept urmare, o bună parte dintre ele s-au grăbit să-şi achite impozitele restante pentru a scăpa de suspendarea plăţii indemizaţiei. Tardiv, însă. Timp de o lună vor rămâne fără bani.
România
Imediat după închiderea oficială a urnelor, la ora 21, rezultatele exit-poll îl arătau pe Călin Georgescu, independent, pe locul trei în turul 1 al alegerilor prezidențiale, imediat după Marcel Ciolacu (PSD) și Elena Lasconi (USR).
Local
Au fost centralizate voturile arădenilor în primul tur al alegerilor prezidențiale. În Arad, Călin Georgescu, candidatul independent, s-a impus cu peste 23 de procente. Pe doi a fost George Simion.
2
România
Anunțul a venit la mai puțin de 3 ore după ce s-a încheiat primul tur al prezidențialelor.
Local
CAPORAL ALEXA. Pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad au intervenit, duminică seara, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, la un incendiu izbucnit la o anexă, în localitatea Caporal Alexa.
Local
Din punctul său de vedere, singura soluție este preluarea partidului de către Ilie Bolojan, singurul care ar putea reforma PNL.
8
Local
Au votat 175.468 de persoane, din care 154.495 pe liste permanente, 17.990 pe liste suplimentare și 2.983 cu urna mobilă.
Local
ARAD. Comandamentul Operaţional Judeţean Arad a transmis ultimele informaţii legate de procesul electoral desfăşurat în judeţul nostru, cu ocazia alegerilor prezidenţiale.