ARAD. Municipalul, Judeţeanul şi Maternul, trei spitale pe care nu le mai vrea nimeni: nici statul, nici autorităţile, nici doctorii şi nici bolnavii.
LAUSANNE. Alexandru Meszar şi Dorin Stana s-au înfăţişat, astăzi, la Lausanne, făcând parte din delegaţia FCM UTA la TAS, în „cazul Vasiljevic”.
ARAD. Miercuri, „Bătrâna Doamnă” va primi decizia TAS în cazul Vasiljevic, iar joi va avea loc Adunarea Generală a clubului.
ARAD. Felurite versiuni circulă, în prezent, cu privire la ceea ce se va întâmpla cu FCM UTA. Dintre cele mai pesimiste (dispariţia clubului), până la versiuni mai ponderate, realiste (insolvenţa şi rezolvarea în timp a problemelor financiare) şi până la altele considerate de către mulţi drept fanteziste. Există voci care spun că, în spatele uşilor închise, la nivel foarte înalt, se „coace” o fuziune. Aşa să fie, oare?
ARAD. Săptămâna viitoare va avea loc Adunarea Generală a FCM UTA, în cadrul căreia se va face această propunere.