Preşedintele american, Donald Trump, a reafirmat joi, într-o intervenţie online la forumul economic mondial de la Davos, că doreşte să se întâlnească cu omologul său rus, Vladimir Putin, pentru a opri războiul în Ucraina, ţară despre care a spus că este pregătită să încheie un acord cu Rusia, fără a oferi însă vreun detaliu concret, consemnează agenţiile internaţionale de presă.
Cu cât preşedintele rus Vladimir Putin are mai mult succes în războiul său de agresiune împotriva Ucrainei, cu atât creşte probabilitatea ca şi China să decidă să recurgă la forţă pentru a-şi atinge obiectivele, a declarat marţi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în cadrul unei dezbateri pe teme de securitate la Forumul Economic Mondial de la Davos (Elveţia), informează EFE.
ARAD. Pe baza datelor prezentate la Forumul Economic de la Davos, în cazul unui raport alcătuit de FMI, Banca Mondială şi alte instituţii, preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, consideră că guvernanţii şi preşedintele Traian Băsescu ascund realitatea, minţind cetăţenii.
Cea de a 40-a ediţie a Forumul Economic Mondial de la Davos s-a încheiat cu proteste, scandări şi manifestări stradale.
România
Poliția olandeză a dezvăluit identitatea și a publicat fotografiile a doi dintre cei trei suspecți arestați în legătură cu furtul din 25 ianuarie a patru piese arheologice din România, între care coiful de aur de la Coțofenești, expuse la Muzeul Drents din Assen (nord), transmite vineri EFE, care califică decizia poliției olandeze drept un demers neobișnuit.
Local
Un bărbat din Vladimirescu a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, după ce a fost prins la furat la doar 5 zile după liberarea din penitenciar.