ARAD. Curg întrebările arădenilor care nu mai vor căldură de la CET. ULALA le atrage atenţia oamenilor asupra condiţiilor dure de debranşare.
Judecătoria Arad a pronunțat primele sentinţe în dosarele arădenilor care au contestat în instanță amenda primită pentru debranșare.
Disputele dintre locatarii debranșați și cei rămași în sistemul centralizat sunt tot mai acute din cauza facturilor de la căldură.
ARAD. Gluma se îngroaşă. Debranşată de la apă şi căldură – sub pretextul iminentei demolări a unei clădiri încărcate de istorie, care a adăpostit sediul muribundei UTA – Asociaţia Judeţeană de Fotbal a mai primit, ieri, o lovitură: debranşarea de la curentul electric.
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1
Local
Dr. Gheorghe Domșa s-a stins din viață subit, chiar în ziua în care ar fi trebuit să își sărbătorească aniversarea.
2
Local
Timp de o săptămână elevii arădeni sunt în vacanță. Supranumita „vacanță de schi” delimitează modulele III și IV ale anului școlar.