Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni pentru a treia zi consecutiv, în contextul prelungirii stării de urgenţă cu încă o lună, până pe 14 mai. El a făcut din nou apel să nu se iasă din case, iar autorităţile să nu slăbească vigilenţa pentru a se menţine restricţiile impuse prin ordonanţele militare.
Klaus Iohannis i-a atacat fără să-i nominalizeze pe parlamentarii care au pus sub semnul întrebării necesitatea prelungirii stării de urgenţă până pe 14 mai. În plus faţă de decretul prezidenţial, parlamentarii au introdus obligativitatea ca Guvernul să raporteze săptămânal activitatea pentru combaterea pandemiei, iar, la dezbateri, ALDE , Pro România şi PSD au criticat Guvernul. Ultima declaraţie susţinută de Iohannis a fost miercuri, când a cerut revizuirea protocolului MAI-BOR, pentru ca oamenii să nu aibă acces deloc la biserică de Paşte, ca măsură obligatorie în timpul stării de urgenţă.
Local
Vineri, sâmbătă și duminică, pompierii arădeni au intervenit în 83 de situații de urgență petrecute pe raza județului.
ARADON opinii
Să crești pensiile pentru 3,5 milioane de pensionari și să fii votat de 1,76 milioane de români, asta înseamnă să pierzi alegerile și președinția.
UT Arad
„Trebuie să avem încredere, vreau ambiție, un pic de agresivitate acasă și să reușim să luăm cele trei puncte”.
ARADON opinii
Victoria lui Călin Georgescu în primul tur al prezidențialelor, secondat de Elena Lasconi a produs o undă de șoc în România.
4
România
Întreaga presă de peste hotare a reacționat la rezultatul șocant al alegerilor prezidențiale din primul tur desfășurate duminică, 24 noiembrie. Candidatul Călin Georgescu este descris ca fiind populist, ultranaționalist și pro-rus.
6