UPDATE. Pasagerii care aşteptau ca aeronava Wizz Air să decoleze de pe Aeroportul Arad au ajuns la limita răbdării. Mai mult, se pare că unul dintre călători, un bolnav cardiac, ar fi început să se simtă tot mai rău, ţinând cont că aşteaptă încă de azi dimineaţă în aerogara din Arad. Pasagerii ne-au anunţat că vor chema o ambulanţă.
ARAD. O aeronavă care trebuia să plece încă de azi dimineaţă de pe Aeroportul Arad spre Milano-Bergamo, Italia, se află şi în prezent pe aerogara din oraşul nostru.
ARAD. Un elicopter uriaş a decolat astăzi de pe Aeroportul din Arad. Acesta venea dinspre Veneţia şi, conform planului de zbor iniţial stabilit, a aterizat aseară la Arad pentru alimentare şi pentru ca piloţii să se odihnească câteva ore.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
Local
Dr. Gheorghe Domșa s-a stins din viață subit, chiar în ziua în care ar fi trebuit să își sărbătorească aniversarea.
Local
Timp de o săptămână elevii arădeni sunt în vacanță. Supranumita „vacanță de schi” delimitează modulele III și IV ale anului școlar.
România
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Dragobete, suplimentând fondul de câștiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49 (100.000 de lei), Joker (50.000 de lei) și Loto 5/40 (25.000 de lei), a anunțat compania.
Local
Duminică dimineața, la ora 9:00, transportul agabaritic ce trebuie să ajungă la Termocentrala Mintia a pornit de la Nădlac.
UT Arad
Meciul de la Arad va fi condus de Horațiu Feșnic, același arbitru care a fost la centru și în partida tur.