ARAD - Deputatul a făcut demersuri la Bucureşti, pe baza listei de semnături din judeţ.
„În urma intervenţiilor legale ale parlamentarilor PSD de Arad la nivelul Guvernului, cabinetul Grindeanu a decis alocarea fondurilor necesare, prin Programul Operaţional Regional, pentru modernizarea drumului judeţean Arad-Pâncota şi reabilitarea unor porţiuni critice ale DJ 792. Lobby-ul constant, demersurile procedurale active ale echipei social-democrate arădene au determinat prioritizarea investiţională a Ministerului Dezvoltării Regionale faţă de infrastructura rutieră a judeţului Arad”, afirmă deputatul PSD Florin Tripa.
Sub conducerea senatorului Traian Igaş, Comisia Permanentă Comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO s-a întâlnit cu ambasadorul Adrian Cioroianu, delegat permanent al României pe lângă UNESCO.
Atenţionare: cererile fermierilor programaţi dar neprezentaţi ar putea fi respinse ca tardiv introduse.
Rețeaua de socializare TikTok a încetat sâmbătă seara târziu să mai funcționeze în Statele Unite, după ce Curtea Supremă a confirmat vineri o lege adoptată anul trecut de Congres, care obliga platforma să se disocieze de societatea-mamă, ByteDance din China, sau să fie închisă, transmit agențiile internaționale de presă.
1
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat în urma controalelor efectuate în zona de competență patru cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul Schengen.
1
InfoCons, alături de partenerul său Declaratie-Nutritionala.ro, a realizat un studiu detaliat asupra ciorbei de perișoare comercializate în restaurante, având în vedere ingredientele și valorile nutriționale.
Dan Moraru le-a dat 30 de minute în teren jucătoarelor venite de pe bancă.
Un cutremur cu magnitudinea 3,7 grade s-a produs sâmbătă după-amiaza, la ora locală 16:36, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Un eveniment organizat de Complexul Muzeal Arad, în parteneriat cu ISF şi ASF, îşi propune să educe financiar noile generaţii.
Investiția s-a făcut din fonduri europene, în cadrul proiectului „Îmbunătățirea managementului calitativ al râurilor transfrontaliere: Criș (Körös), Mureș (Maros) și Tisa (Tisza)”.