Autorităţile de la Moscova i-au avertizat vineri pe locuitorii capitalei ruse împotriva oricăror demonstraţii „neautorizate” după anunţul morţii principalului opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, în timp ce Kremlinul a numit „absolut inacceptabile” acuzaţiile şi criticile occidentale la adresa Moscovei, relatează AFP.
Local
După mai bine de trei ore de intervenție, pompierii au reușit să salveze 12 porci și un măgar.
Local
Un elev de clasa a VII-a de la Liceul Tehnologic „Stefan Hell” Sântana a fost bătut de un coleg de clasă și doi elevi din altă școală, vineri dimineață. Victima a ajuns la spital.
Local
Rețele Electrice Banat a transmis că în județele Arad, Timiș, Hunedoara și Caraș Severin sunt 61 de localități afectate de vijeliile de azi noapte.
Local
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până sâmbătă dimineaţa în trei bazine hidrografice.