Peste zece ore de așteptare, în câmp, fără grupuri sanitare. E realitatea miilor de români întorși acasă de sărbători. 25.000 de persoane au trecut, în ultimele 24 de ore, prin cel mai tranzitat punct de frontieră din județul Arad. O parte dintre aceștia sunt nevaccinați. O arteră specială pentru cei imunizați, dar și pentru femeile gravide, a fost deschisă, duminică, în vama Nădlac II, unde controlul durează doar câteva secunde.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 14-12-2025 sunt următoarele:
Mapamond
Autoritățile germane au anunțat că au dejucat un atentat care viza un târg de Crăciun din Bavaria, unde cinci persoane sunt suspectate că pregăteau un atac cu mașină-capcană, de inspirație islamistă. Suspecții au fost arestați și plasați în detenție, conform Agerpres.
Mapamond
Un atac armat a avut loc sâmbătă după-amiază la Universitatea Brown din Statele Unite. Acesta s-a soldat cu moartea a doi studenți și rănirea altor nouă persoane. Incidentul a avut loc în timp ce studenții susțineau examene. Autoritățile americane au mobilizat peste 400 de polițiști pentru a-l prinde pe atacator.
Local
Nădlacul a fost zilele acestea gazda evenimentelor de amploare realizate de Biroul Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.