ARAD - Începând cu obligaţiile declarative aferente lunii decembrie, având termen scadent de depunere ianuarie 2011, contribuabilii mari şi mijlocii, precum şi sediile secundare ale acestora, vor depune declaraţiile fiscale numai electronic, prin intermediul Sistemului Electronic Naţional.
ARAD - Certificatele de semnătură digitală sunt obligatorii pentru a putea depune declaraţiile fiscale.
ARAD - După primele nouă luni, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad a reuşit să realizeze venituri bugetare de peste 1 milion de lei.
ARAD - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Arad îi informează pe contribuabili că a fost aprobat modelul şi conţinutul formularului225 „Declaraţie privind stabilirea impozitului reprezentând plată anticipată trimestrială în contul impozitului pe câştigul net anual impozabil pentru câştigurile obţinute din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise”.
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a avut, luni, o convorbire telefonică cu secretarul general al Alianței Nord Atlantice, Mark Rutte, prilej cu care acesta a mulțumit României pentru contribuția sa la nivel aliat, a salutat creșterea bugetului de apărare al țării noastre și a reafirmat angajamentul NATO și al Statelor Unite față de apărarea colectivă și Articolul 5, transmite Administrația Prezidențială.
Inițiatoarea petiției referitoare la preluarea Bazinului de către Consiliul Județean a vorbit despre cele 4.000 de semnături adunate.
1
Un incendiu violent a izbucnit luni seara, 3 martie, la un autotren aflat pe Autostrada A1, la kilometrul 437, între nodurile rutiere Traian Vuia și Margina.
Papa Francisc, internat din 14 februarie pentru dublă pneumonie, a suferit luni o nouă criză respiratorie severă, a anunţat Vaticanul într-un comunicat, relatează AFP şi Reuters.
Președintele american, Donald Trump, a avertizat luni, pe rețeaua sa socială Truth Social, că „America nu va mai tolera asta prea mult timp”, referindu-se la poziția lui Volodimir Zelenski privind o încetare a ostilităților în Ucraina, relatează AFP și Reuters.
1
Fosta mare atletă Felicia Țilea Moldovan, specialistă în aruncarea suliței, a încetat din viață la vârsta de 57 de ani, a anunțat, luni, Federația Română de Atletism, pe pagina sa de Facebook.
Antrenorul UTA-ei este suspendat pentru următorul joc, după ce a văzut al patrulea cartonaș galben în acest campionat.
5
Partidele AUR, S.O.S. România și POT au atacat la Curtea Constituțională a României (CCR) proiectele de lege adoptate de Camera Deputaților și Senat prin care România ar putea doborî drone intrate ilegal în spațiul aerian al țării, a anunțat USR luni.
8