aradon.ro Web analytics





1.422 de elevi au început astăzi anul şcolar la Colegiul Naţional „Preparandia – Dimitrie Ţichindeal”. Deschiderea festivă a noului an de învăţământ s-a desfăşurat de dimineaţă (la ora 8.30) pe trenul de sport al liceului, într-o atmosferă încărcată de emoţii, mai ales pentru boboci - 129 de copii în clasele pregătitoare, 90 – în clasele a V-a şi 115 – în clasa a IX-a.

Local

Polițiștii arădeni, în "turneu de zâmbete", în Săptămâna Mare
În spiritul sărbătorilor, polițiștii au adus liniște și un strop de bucurie în casele celor mai puțin norocoși.

Local

FOTO | Primii metri de asfalt pe legătura dintre autostradă și drumul Arad-Timișoara
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, administrator al rețelei de drumuri naționale și autostrăzi din vestul țării, anunță că a început turnarea primelor straturi pe unele bucăți din drumul de legătură.

UT Arad

Inedit: Utiștii vin la meciul de diseară cu tramvaiul
Excelentă inițiativa celor de la UTA, care au decis să plece spre stadion, pentru meciul cu Sepsi OSK, cu tramvaiul.

Local

FOTO | Piața Mihai Viteazul, „infernul” cumpărăturilor din Vinerea Mare
Cozi peste tot, de la minutele în șir de așteptare în trafic pentru a găsi un loc de parcare până la galantarele cu brânză sau la vânzătorii de carne de miel. Nici la tarabele cu legume proaspete nu era mai liber. 2

UT Arad

 „Nu care cumva să stricăm noi sărbătoarea suporterilor” 
Mircea Rednic spune că presiunea începe să se simtă, dar nu acceptă ca echipa să nu bată pe Sepsi, azi, de la ora 20.

România

Ce nu este voie sa faci în Vinerea Mare. Credințe populare înainte de Înviere
Vinerea Mare este una dintre cele mai importante zile pentru creștini, aceasta marcând răstignirea lui Iisus Hristos. Dincolo de latura religioasă, această zi este însoțită și de numeroase superstiții și interdicții, transmise din bătrâni.

Mapamond

Kievul și Washingtonul au semnat un „memorandum de intenție” privind accesul la resursele naturale și mineralele ale Ucrainei
Washingtonul și Kievul au semnat joi un „memorandum de intenție” care vizează încheierea unui acord complex privind accesul la resursele naturale și mineralele critice ale Ucrainei, a anunțat un oficial ucrainean, relatează AFP.

Local

Programul marilor supermarketuri din Arad, de Paști
Magazinele vor fi închise duminică, 20 aprilie, iar unele dintre ele își vor relua programul luni, 21 aprilie.

UT Arad

UTA, la aniversarea a 80 de ani de la înființare
Cu șase titluri și două Cupe ale României se laudă UTA, însă de 55 de ani nu s-a mai obținut nicio performanță. 2

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.