Doi pugilişti arădeni au ajuns în penultimul act al Concursului Naţional de toamnă pentru tineret, Craiova 2009. Este vorba despre Ştefan Căldăraş (Box Club UVVG) şi Dorel Moţocan (Motorul „Silva Lazăr”).
ARAD - Ringul din „Polivalentă” a fost
montat, sportivii ard de nerăbdare să intre
în lupta pentru medalii, oficialii Federaţiei au
ajuns în oraşul nostru, într-un
cuvânt totul este pregătit pentru finala
Campionatului Naţional de box pentru seniori.
România
Studenții au posibilitatea de a cumpăra online bilete și abonamente cu reducere 90% prin aplicația disponibilă pe site-ul www.cfrcalatori.ro sau descărcabilă pe dispozitive mobile (smartphone, tabletă etc.), precum și de la automatele de vânzare kiosk din stațiile de cale ferată, a anunțat, miercuri, CFR Călători.
Local
Au fost desemnați în urma unei hotărâri a Consiliului Local al Municipiului Arad.
Local
Valoarea creditului va fi de până la 90% din suma înscrisă în adeverința cuvenită beneficiarului pentru plățile privind bunăstarea animalelor, anul de angajament 2025.
Local
În cadrul proiectului, vor beneficia de lucrări de modernizare și dotări cu echipamente specifice 23 de săli, din care 17 laboratoare, aferente unui număr de șapte facultăți.
Local
Deși pompierii de la Chișineu-Criș au intervenit prompt, mașina a ars în proporție de 90 la sută.
Local
Castingul este o disciplină adiacentă pescuitului, care presupune aruncări la distanțe cât mai mari sau chiar extreme cu lanseta de pescuit, pe un teren amenajat și măsurat.