Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a acordat d-lui prof. univ. dr. Aurel Ardelean, Rector fondator - Preşedintele UVVG, Medalia şi Diploma Omagială „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” - cea mai înaltă distincţie a Patriarhiei Române pentru laici.
Două veşti bune de la ministrul Educaţiei şi primarul Aradului pentru Colegiul Naţional „V. Goldiş”
„Diploma de Excelenţă cu Plachetă” din partea „Asociaţiei Jurnaliştilor din Banatul Istoric” pentru Delia Micurescu.
Evoluţie foarte bună a voluntarilor Crucii Roşii Arad la Competiţia Naţională de Prim Ajutor.
Distincţia a fost acordată cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la înfiinţarea Partidului Democrat.
Local
Consiliul Județean Arad a făcut „împărțeala” banilor proveniți din cota aferentă impozitului pe venit.
Local
Două femei din Zărand au fost condamnate la amenzi penale pentru săvârșirea infracţiunii de „răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei”. Acestea au spart geamurile casei în care locuia fata de 12 ani pe care fratele lor ar fi violat-o.
UT Arad
ARAD. Revenit între buturile echipei UTA după o accidentare care l-a ţinut departe de gazon o perioadă lungă de timp, portarul Dejan Iliev a primit vestea convocării la reprezentativa ţării sale chiar înaintea meciului de la Buzău.
Evenimente
Luna martie 2025 aduce pe scena Filarmonicii Arad invitați din România, Ungaria și Spania, dar și o serie de tinere talente de la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi”.
Local
227 de persoane s-au prezentat la spital, iar în urma investigațiilor medicale de specialitate efectuate de către medicii de medicină de urgență, 123 au necesitat internare.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. Pe o vreme potrivnică, cu ploaie rece şi vânt puternic, pe stadionul „Iolanda Balaș-Soter” din Bucureşti a avut loc Campionatul Național de iarnă la aruncări lungi.
Local
ARAD. Primăria Municipiului Arad continuă acțiunile de revitalizare a spațiilor verzi prin plantarea de arbori în mai multe zone din oraș.