În rândurile ce urmează mă voi referi la importanţa perfecţionării pentru cadrele didactice. Înţeleg prin perfecţionare acea acţiune prin care orice individ doreşte să fie mai bine pregătit din punct de vedere profesional, printr-o îmbunătăţire calitativă a muncii, sau acumulare (prin studii sistematice) de cunoştinţe temeinice (şi noi) într-un anumit domeniu.
Cu siguranţă fabrica nu traversează cea mai bună perioadă a sa, dar directorii nu vor să vorbească despre asta.
Interviu JA: Prof. Livia Marinescu, directorul Colegiului Naţional „Elena Ghiba Birta”
Directorul general al Operei Naţionale Române Cluj, Rareş Trifan, a declarat prin intermediul unui comunicat de presă că reluarea protestelor Sindicatului Transilvania Art (STA) este o ambiţie personală a preşedintelui de sindicat Dan Gâdea, care, de fapt, foloseşte acţiunile sindicale pentru a face presiuni în vederea obţinerii unui post de director în cadrul Operei din Cluj.