Premierul Florin Cîţu a declarat că autorităţile de la Bucureşti au transmis o scrisoare la Comisia Europeană, în urma unor întrebări venite de la CE, în care şi-au exprimat disponibilitatea de a produce un vaccin anti COVID la Institutul Cantacuzino, subliniind că România nu a demarat vreo negociere privind achiziţia vaccinurilor ruseşti sau chinezeşti împotriva virusului SARS-CoV-2.
ARAD. Întâlnirea dintre reprezentanții cluburilor de Liga 4 și conducerea AJF Arad a scos în evidență dorința tuturor de a reveni pe gazon, chiar şi în condiţiile în care ar trebui respectat protocolul medical aflat în vigoare, legat de testări, deși toată lumea speră ca Ministerul Sănătății să aibă mai multă înțelegere pentru fotbalul amator.
Local
Credietele oferite de instituțiile financiare nebancare (IFN) sunt supuse unor noi reguli, conform Legii 243/2024 intrată recent în vigoare.
România
Stațiile de inspecție tehnică autorizată ale Registrului Auto Român (RAR) sunt blocate, iar interacțiunea cu Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări este afectată, în urma unui „incident neprevăzut“.
Local
Efectivele Ministerului Afacerilor Interne din județul Arad sunt pregătite să gestioneze cu profesionalism orice incident sau eveniment grav care ar putea apărea până la finalul procesului electoral.
România
Cântăreţul Gabriel Cotabiţă a murit, informaţia fiind confirmată, sâmbătă, de compozitorul şi instrumentistul Ionel Tudor.
1
România
Muzicianul Marius Baţu, o legendă a muzicii folk, s-a stins din viaţă.
Local
Primăria Municipiului Arad a lansat procedura de licitare a lucrărilor de refacție a liniei-cale de tramvai și a rețelei aeriene de contact pe Calea Radnei și Podgoria – Zona III.
1
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad s-a impus la o diferență de 25 de puncte în runda a 5-a din LNBF.