O femeie în vârstă de 45 de ani, din localitatea Cladova, care locuia fără forme legale în municipiul Arad, a dispărut de la domiciliu în 13 august. Iuliana Har are 1,68 înălţime, 90 de kg, păr brunet tuns scurt şi ochi verzi.
ARAD. O femeie în vârstă de 75 de ani, care fusese dată dispărută de la domiciliu s-a reîntors în sânul familie după ce o persoană a observat-o hoinărind pe străzi. Bătrâna a fost dată dispărută de la domiciliu de către familia sa cu o seară în urmă.
ARAD. Poliţiştii arădeni sunt în căutarea unei fete în vârstă de 14 ani care a fost dată dispărută de la domiciliu. Este vorba despre Laura Alexandra Deiac. Dispariţia minorei a fost sesizată joi seara.
FÂNTÂNELE. O femeie care a fost dată dispărută de la domiciliul din 15 ianuarie a fost descoperită decedată. După aproape 2 luni de la dispariţie, femeia a fost găsită. Trupul neînsufleţit al acesteia a fost scos din râul Mureş în zona localităţii Fântânele, după ce un muncitor de la staţia de pompare a apei a sunat la 112 spunând că a văzut un cadavru în Mureş.
ARAD. A dispărut de la domiciliul concubinului. Este vorba despre o tânără în vârstă de 29 de ani din Arad. Cella Elena Lucaci are 1,55 înălţime, 55 de kg, ochi verzi, păr roşcat lung, peste umeri.
România
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat, duminică seara, un apel la calm în urma respingerii înregistrării dosarului de candidatură la prezidențiale a lui Călin Georgescu, ea subliniind că Biroul Electoral Central trebuie să prezinte cât mai repede motivarea acestei decizii.
România
Călin Georgescu afirmă sâmbătă seară, după ce Biroul Electoral Central (BEC) a respins înregistrarea candidaturii sale, că România „este sub tiranie”, iar Europa este o dictatură.
3
România
Biroul Electoral Central a respins candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. După decizia BEC, există 24 de ore pentru contestații la Curtea Constituțională, care va trebui să se pronunțe în 48 de ore. Astfel, CCR va lua o hotărâre finală cel târziu miercuri seara.
24
România
Rezultatele extragerilor loto duble din data de 09-03-2025 sunt următoarele:
România
Candidatul Alianței Electorale „România Înainte”, Crin Antonescu, a declarat duminică, după ce a depus la Biroul Electoral Central o listă semnată de 1,7 milioane de susținători, că „au existat până în ultima clipă eforturile multora” pentru ca să fie împiedicată candidatura sa, însă el „nu se clatină și nu se dă dau la o parte”. Acesta a anunțat că și-a dat demisia din PNL după 35 de ani.
2