Un nou accident mortal pe DN7. Evenimentul tragic a avut loc sâmbătă seara, între localităţile Cicir şi Mândruloc. Centrul Infotrafic a informat asupra faptului că, în urma accidentului, un bicilist şi-a pierdut viaţa.
ARAD. Aproximativ 500 de oameni au protestat ieri după-amiază împotriva desfiinţării administraţiilor financiare din Pecica şi Nădlac.
Agenţi economici sau simpli contribuabilii cu toţii au ieşit în stradă la Pecica, unde au blocat parţial DN7.
Sute de persoane sunt aşteptate astăzi la un nou protest pe DN7. De această dată acţiunea se va desfăşura la Pecica.
O persoană a decedat și alte zece au fost rănite, grav și ușor, în urma unui accident rutier produs în această dimineață pe DN 7, între Nădlac și Pecica.
Local
„Iubirea de țară și în stradă se măsoară” și ”Aradul se unește”. Acestea sunt îndemnurile tinerilor arădeni care vor ieși la o manifestație pro-europeană, vineri, de la ora 17:00, în Piața Avram Iancu.
România
Patru programe naționale dedicate sprijinirii vârstnicilor au fost prelungite de Guvernul României.
Local
Bărbatul care l-a împușcat pe presupusul amant al concubinei sale, în parcarea supermarketului Supeco din Micălaca, în luna septembrie 2023, a fost condamnat la detențiune pe viață.
1
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” au câștigat cu 75-60 primul meci din dubla pentru Final 4-ul Cupei.