Numărul cazurilor de Covid-19 crește pe zi ce trece. Medicii sunt în tranșee, spitalele sunt pline, pacienții sunt redirecționați spre unități sanitare suport. În Timiș, de miercuri până joi au fost depistate 175 de cazuri noi de Covid-19. „Încercăm să vedem unde mai putem interna pacienți”, spune doctorul Musta.
Local
Evenimentul s-a bucurat de prezenţa campioanei olimpice, mondiale şi europene la spadă, Ana-Maria Brânză.
Mapamond
Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene (UE) pentru Afaceri Externe, Kaja Kallas, a afirmat luni că utilizarea activelor rusești înghețate pentru a acorda un împrumut Ucrainei este cea mai credibilă modalitate de a finanța Kievul, dar a recunoscut că, fără sprijinul Belgiei, țara în care se află majoritatea acestor active în Europa, ajungerea la un acord nu va fi foarte ușoară, informează EFE, dpa și AFP.
3
Mapamond
Regizorul Rob Reiner și soția sa, Michele Singer Reiner, au fost găsiți morți în locuința lor din Los Angeles. Presa americană relatează că ambii ar fi fost înjunghiați, iar poliția investighează cazul ca posibilă crimă.