Arad.Şeful AJF Arad aşteaptă un campionat mai bun decât precedentul şi speră ca echipele mai mici să nu abandoneze competiţia.
În urmă cu puţine minute s-a încheiat şedinţa conducătorilor de Liga IV dinaintea noului sezon, prezidată de preşedintele Dorel Cura. Doar Crişul Chişineu Criş şi Semlecana Semlac au „uitat” să-şi trimită reprezentanţii, luni, la sediul AJF Arad.
ARAD. La ceas aniversar, Dumitru Viorel Buică, vicepreşedinte al AJF Arad, ales la ultimele alegeri pentru funcţiile de conducere în fotbalul judeţean, se gândeşte la cei dragi şi cei care l-au susţinut necondiţionat.
ARAD. Preşedintele AJF Arad, Dorel Cura, a fost delegat să oficieze în derby-ul primei etape a returului din Seria II a eşalonului secund, confruntarea FC Bihor – Poli Timişoara (sâmbătă, ora 13, în direct pe Digi Sport ). „E un meci de risc maxim, aşa că nu voi avea viaţă uşoară” – opinează Dorel Cura.
ARAD. A riscat şi a punctat la capitolul imagine. Dorel Cura, preşedintele AJF Arad, a încercat şi chiar a reuşit să facă înt-un an cât predecesorul său, Nicu Selegean, în zece.
România
Consiliul Naţional al Audiovizualului sesizează Comisia Europeană în ce priveşte platforma TikTok, în condiţiile în care reţeaua, deşi şi-a asumat că nu face publicitate politică, a permis candidatului independent Călin Georgescu acest lucru.
Local
Vineri, 22 noiembrie 2024, în timp ce se afla la volanul unei mașini, el ar fi lovit o femeie pe trecerea de pietoni și ar fi fugit de la locul accidentului.
Local
Un bărbat „aventurier” a urcat la volanul unei mașini ce aparține Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Arad și a gonit cu ea pe străzile din centru.
2
Local
Corala „Contrast”, Analia Selis, Maria Răducanu și Diana Selagea se numără printre invitați.
Mapamond
Austria s-a oferit din nou ca posibilă locaţie pentru găzduirea de negocieri de pace vizând încetarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, scrie marţi dpa.
România
Funcţionarii publici care au beneficiat de majorarea salarială de până la 50% pentru orele efectuate în cadrul proiectelor finanţate din fonduri europene nerambursabile nu pot primi şi majorarea salariului de bază cu 15% pentru complexitatea muncii, a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.