Un interviu cu Dorel Popa despre politică, şansele unui Parlament mai curat, despre schimbarea Constituţiei şi, desigur, despre Arad.
ARAD. Prezent la conferinţa de presă a Uniunii Social Liberale, fostul primar Dorel Popa a dezvăluit faptul că în biserici se fac presiuni privind participarea la referendum.
Arad.Fostul primar a adresat o scrisoare deschisă arădenilor având ca temă principală credinţa şi politica Mişcării Creştin Liberale.
ARAD - Mircea Purcaru, spune că Daniela Popa l-a numit interimar pe Dorel Popa fiindcă i se spusese că el a demisionat.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 14-12-2025 sunt următoarele:
Mapamond
Autoritățile germane au anunțat că au dejucat un atentat care viza un târg de Crăciun din Bavaria, unde cinci persoane sunt suspectate că pregăteau un atac cu mașină-capcană, de inspirație islamistă. Suspecții au fost arestați și plasați în detenție, conform Agerpres.
Mapamond
Un atac armat a avut loc sâmbătă după-amiază la Universitatea Brown din Statele Unite. Acesta s-a soldat cu moartea a doi studenți și rănirea altor nouă persoane. Incidentul a avut loc în timp ce studenții susțineau examene. Autoritățile americane au mobilizat peste 400 de polițiști pentru a-l prinde pe atacator.
Local
Nădlacul a fost zilele acestea gazda evenimentelor de amploare realizate de Biroul Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.