ARAD. Conform estimărilor Băncii Mondiale, PIB-ul României va creşte cu 1,7 % în 2012 iar trendul rămâne ascendent şi pentru anii următori.
ARAD. Deputatul Dorel Căprar, preşedinte PSD Arad, susţine că revizuirea Constituţiei se numără printre obiectivele USL. „După 10 ani de la ultima revizuire, urmărim să remediem acele aspecte care au creat blocaje între instituţiile statului, să reparăm ceea ce a fost greşit sau nu corespunde vremurilor actuale.
ARAD. Unul dintre punctele centrale ale strategiei de guvernare USL este atragerea investiţiilor externe, care pot genera noi locuri de muncă şi dezvoltare economică.
ARAD. La aproape două luni de la alegerea preşedintelui Organizaţiei Judeţene a PSD Arad, în persoana deputatului Dorel Căprar, social-democraţii sunt chemaţi din nou în şedinţă. De această dată se vor împărţi fotoliile de conducere din cadrul Biroului Judeţean. Alegerile vor avea loc în această seară de la 18,00, la Casa Sindicatelor şi sunt aşteptaţi să participe cei 133 de membri aleşi în Consiliul Judeţean. Dintre aceştia se va alege Comitetul Executiv, iar mai apoi Biroul Judeţean.
ARAD. Deputatul PSD Dorel Căprar a participat în calitate de vicepreşedinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Irlanda la o recepţie oficială organizată de Excelenţa Sa domnul Oliver Grogan, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al acestei ţări la Bucureşti.
Local
Noul parc comercial de retail are aproximativ 10 mii de metri pătrați și este dezvoltat de către compania poloneză Scallier.
Local
În vârstă de 90 de ani, el a primit Crucea „Sfântul Ierarh Sava Brancovici” pentru mireni.
Mapamond
Politicianul conservator Friedrich Merz, cel mai probabil viitorul cancelar al Germaniei, a pus sub semnul întrebării duminică dacă NATO va rămâne în „forma sa actuală” până în iunie, în lumina comentariilor președintelui american Donald Trump, și a subliniat că Europa trebuie să-și dezvolte rapid o capabilitate de apărare independentă, relatează Reuters.
2
Local
PECICA. În perioada 18-22 februarie 2025, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu polițiștii orașului Pecica, au desfășurat două evenimente, împreună cu partenerii instituționali Penitenciarul Arad, Inspectoratul Școlar Județean Arad, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Arad, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad și Direcția de Sănătate Publică Arad.
Mapamond
Germania se pregătește să vireze spre dreapta după ce blocul conservator CDU/CSU (Uniunea Creștin-Democrată și „aripa” sa bavareză, Uniunea Creștin-Socială) și-a asigurat o victorie clară în alegerile legislative de duminică, la care Alternativa pentru Germania (AfD), de extremă dreaptă, a înregistrat la rândul său cea mai bună performanță de până acum, relatează dpa.
Local
Autoritățile reiterează faptul că segmentul lipsă de pe autostrada Nădlac-Sibiu va fi finalizat până în vara viitoare.