ARAD. Pentru a nu produce disfuncţionalităţi în activitatea Comisiei de Evaluare Persoane Adulte cu Handicap şi pentru a oferi posibilitatea persoanelor încadrate în grad de handicap de a-şi depune în timp util dosarele pentru drepturile şi facilităţile prevăzute de lege, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad a hotărât ca ultimele şedinţe ale Comisiei să se desfăşoare în zilele de 20 şi 22 decembrie 2011.
ARAD.Peste 1.660 de cauze au fost întregistrate pe rolul Tribunalului Arad în timpul vacanţei judecătoreşti.
ARAD. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au efectuat, împreună cu inspectori ai DGFP Arad, mai multe acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale privind stopajul la sursă. Acţiunile au fost desfăşurate atât în municipiul Arad cât şi în judeţ, astfel încât, în urma constatărilor efectuate s-au întocmit zeci de dosare de cercetare penală , au declarat reprezentanţii IPJ Arad.
Arădenii aşteaptă suplimentare cu peste un milion şi jumătate de lei a fondurilor pentru „Casa verde”.
Primăriile pot preda proiectele doar până în 20 august sau când se depăşeşte suma alocată.
Local
ARAD. Inspectoratul de Poliție Județean Arad anunță că, în cele trei zile aferente sfârșitului de săptămână care tocmai s-a încheiat, au fost desfășurate o serie de acțiuni pe șoselele din județul nostru, acțiuni soldate cu aplicarea a peste 200 de sancțiuni contravenționale.
Local
ARAD. În noaptea de 6/7 februarie, polițiștii Biroului de Ordine Publică au fost sesizați despre faptul că o persoană necunoscută încearcă să sustragă combustibil dintr-o benzinărie, în recipiente de plastic.
Local
Aradul a optat pentru iluminarea Palatului Administrativ și a Pasarelei Pietonale peste râul Mureș, alăturându-se demersului simbolic al STS prin care se promovează apelarea responsabilă a numărului unic de urgență.
Local
Președintele României a anunțat că va renunța la funcția supremă începând de miercuri, 12 februarie.
UT Arad
Lucrurile s-au lămurit în proporție de 99.99% între UTA și Universitatea Cluj.
Local
ARAD. Este vorba despre un bărbat care a fost transportat la la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean Arad, însă, din păcate, nu a mai putut fi salvat.
România
Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat luni că nu a știut de decizia lui Klaus Iohannis de a demisiona din funcția de șef al statului.
ARADON Sport local
NĂDLAC. În organizarea CS Victoria Nădlac, duminică, în sala de sport a oraşului de la graniţă a avut loc ediţia cu numărul II a turneului de fotbal juvenil - Memorialul „Alexandru Lucian – Dimitrie Paliş”.
Local
În săptămâna 03-09 februarie, 233 de persoane, dintre care 154 de copii, au ajuns la spital cu simptomatologie specifică infecțiilor respiratorii de sezon.