Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis vineri că rechizitoriul din dosarul „Revoluţiei”, în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au dat un termen de cinci zile Parchetului Militar să spună dacă menţine trimiterea dosarului în instanţă sau reface ancheta.
Curtea de Apel Bucureşti a dispus miercuri începerea judecării pe fond în dosarul 'Revoluţiei', în care fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus, fost şef al Aviaţiei Militare sunt acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni contra umanităţii, însă decizia nu este definitivă.
Local
Zeci de preşedinţi sau locţiitori ai acestora de la secţii de votare din judeţul Arad s-au retras de la alegeri.
Evenimente
Evenimentul este dedicat tinerilor cu vârste între 12 și 15 ani, iar în acest an, tema abordată este „Egalitatea de șanse și curajul de a fi diferit”.
Local
ARAD. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad primește astăzi vizita Rapidului în primul joc din tripla cu „giuleștencele”.
România
China îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30 noiembrie 2024 şi până la 31 decembrie 2025, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing, informează Reuters.
2
România
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat vineri ministrul de interne ungar, Sandor Pinter, care a adăugat că decizia finală va fi luată la reuniunea miniştrilor de interne ai UE din 11 decembrie, informează Reuters.