Bucureşti. Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, susţine pe blogul său personal că tot ceea ce se întâmplă în cazul Varga - Bălan este o manevră premeditată pusă în practică de preşedintele LPF Dumitru Dragomir.
322 de sportivi reprezentând 56 de cluburi din întreaga țară au luptat pentru medalii la 34 de categorii, în cadrul Campionatului Național de judo cadeți (U18), ce s-a disputat la sala „UAV-M. Botez”. Două dintre medalii au rămas la Arad, grație prestațiilor reușite ale lui David Nagy (campion la categoria +90 kg) și Karla Dragomir (bronz la +40 kg).
Pâncota. După dezastrul din negocierile drepturilor TV, președintele LPF2, Auraș Brașoveanu este tot mai contestat. Unii dintre conducătorii cluburilor din liga secundă au luat legătura cu Dumitru Dragomir, pentru ca acesta să vină la LPF 2, într-o funcție de conducere.
Liga Profesionistă de Fotbal a fost prejudiciată cu trei milioane de euro la vânzarea unor pachete din drepturile de televizare a meciurilor, prin crearea unui circuit fictiv de intermediere a tranzacţiei, în condiţiile în care, în realitate, aceasta s-a făcut prin negociere directă, arată PTB.
ARAD. Fanii lui UTA şi „Poli” cred că doar presa şi suporterii din toată ţara pot duce la bun sfârşit acest plan.
Un avion mic s-a prăbușit pe un bulevard din São Paulo, Brazilia. Două persoane aflate la bord au decedat, iar alte două au fost rănite de fragmentele avionului.
Vineri, 7 februarie, la nivel internațional este marcată Ziua Siguranței pe Internet, un prilej de a atrage atenția asupra utilizării tehnologiilor digitale într-un mod sigur, responsabil și conștient de către toți utilizatorii, în special copiii, adolescenții și persoanele în vârstă.
Curtea Penală Internațională (CPI) a condamnat cu putere vineri sancțiunile dictate împotriva sa de președintele american, Donald Trump, care au declanșat proteste din partea ONU și a unor state europene, transmite AFP.
Un curs intensiv de inițiere în domeniul consultanței în afaceri va fi derulat de către Camera de Comerț Arad.
Nu există prea multe motive să fim veseli în februarie. Lună nehotărâtă între iarnă și primăvară, între soare și frig, nehotărâtă până și în calendar, are ba 28, ba 29 de zile, personaj ce nu se lasă numerotat. Nesupunerea lui se simte peste tot. O iarnă cu miros de primăvară, în care energia începe să curgă prin trup, risipind negurile și pâclele sufletești.
Ministrul Grindeanu a afirmat, în urmă cu două săptămâni, la Timișoara, că drumul de legătură va fi gata până la finele sezonului estival.
Vaccinarea este indicată în lunile septembrie-octombrie, înainte de debutul sezonului de gripă, dar poate fi efectuată în toată perioada sezonului rece.
Pe timpul desfăşurării activităţilor de control au fost constatate un număr de 2.118 deficienţe privind securitatea la incendiu, din care au fost soluționate pe timpul controalelor 60 și sancţionate 2.118.