aradon.ro Web analytics





ARAD. Filiala „Noii Drepte” Arad şi-a constituit organizaţia municipală, preşedinte fiind ales Angel Popescu, iar vicepreşedinte, Constantin Frăţilă. În cadrul unei conferinţe de presă, Angel Popescu, Mircea Dinică şi Dumitru Măgureanu au făcut un scurt bilanţ al activităţii pe 2013 şi au schiţat câteva repere programatice pentru 2014.
ARAD. În urma contactelor directe cu composesorii de la Luncşoara, asociaţia Noua Dreaptă Arad a decis să se implice, cu rol de observator şi de consiliere, în rezolvarea problemei acestora.
ARAD. Asociaţia Noua Dreaptă Arad a sesizat Prefectura şi Ministerul de Interne cu privire la refuzul Secretariatului Primăriei Arad de a elibera listele de susţinători în vederea adunării de semnături pentru organizarea referendumului local.
Victor Ponta a anunţat că fuziunea cu UNPR, prin absorbţie, nu mai este o problemă urgentă, dorind să vadă mai întâi, la congres, cam cât ar fi dispuşi pesediştii să le ofere oamenilor reevaluatului Oprea.

Local

Localnicii din Seleuș își vor încălzi casele cu energie din biogaz
Sistemul centralizat de încălzire este cea mai mare investiție din istoria comunei Seleuș. 60% dintre locuitori vor beneficia de energie termică ieftină imediat după finalizarea lucrărilor.

Local

Bursa Locurilor de Muncă pentru Femei
ARAD. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Arad organizează o nouă ediție a unui eveniment tradițional, Bursa locurilor de muncă pentru femei, vineri, 7 martie 2025, începând cu orele 9:00, la sediul AJOFM, în cadrul Agenției locale Arad.

UT Arad

UTA, locul 10 în Superliga!

Local

O femeie de 75 de ani a căzut de la etajul unui bloc de pe Romanilor
Din primele informații, femeia ar fi căzut de la etajul nouă, în timp ce încerca să spele geamurile apartamentului. Ea nu a supraviețuit impactului.

Evenimente

„Vermiglio, mireasa muntelui”, la „Arta”
ARAD. Cel mai important film italian de anul trecut, „Vermiglio, mireasa muntelui”/„Vermiglio” (regia Maura Delpero), aflat pe lista scurtă Oscar 2025, va fi proiectat la Cinematograful „Arta” din Arad.

Evenimente

„Urcuș spre Înviere”
Cea de a patra ediție a concursului de muzică bisericească și de bătut toaca se desfășoară între 3 martie și 3 mai.

Mapamond

SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina
Statele Unite ale Americii suspendă ajutorul militar pentru Ucraina după disputa dintre președintele american Donald Trump și omologul său ucrainean Volodimir Zelenski în Biroul Oval, au confirmat luni oficiali de la Casa Albă pentru Bloomberg, Fox News și CNN. 1

Local

Condamnare pentru bărbatul care a ucis un câine cu sapa
Un bărbat de 71 de ani, din Arad, a fost condamnat la închisoare cu suspendare după ce, în august 2023, a lovit un câine cu un ciocan de cauciuc, apoi l-a ucis cu o sapă.

România

Bolojan, discuție telefonică cu Mark Rutte. Oficialul NATO a reafirmat angajamentul NATO și SUA față de Articolul 5
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a avut, luni, o convorbire telefonică cu secretarul general al Alianței Nord Atlantice, Mark Rutte, prilej cu care acesta a mulțumit României pentru contribuția sa la nivel aliat, a salutat creșterea bugetului de apărare al țării noastre și a reafirmat angajamentul NATO și al Statelor Unite față de apărarea colectivă și Articolul 5, transmite Administrația Prezidențială. 2

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.