Preşedintele Noii Drepte Arad, Angel Popescu, susţine că mai mulţi tineri din Zimandu Nou merg în mod regulat în Ungaria, pentru a se instrui în tabere paramilitare.
Noua Dreaptă se opune cotei de imigranţi africani stabilită de conducerea UE pentru România.
Noua Dreaptă consideră că mafia defrişărilor ilegale în România este una transpartinică şi trebuie luate măsuri urgențe pentru stoparea distrugerii „plămânilor” României.
ARAD. Noua Dreaptă Arad îi cere primarului Gheorghe Falcă să organizeze un referendum, prin care cetăţenii să îşi exprime poziţia faţă de „misterul” care învăluie soarta Monumentului Marii Uniri şi faţă de lipsa de acţiune a instituţiilor abilitate.
Consiliul Europei, prin Comisia de specialitate, a respins cererea de arbitraj privind autonomia Ţinutului Secuiesc.
Local
Oraşul Pecica vrea să-şi creeze propriul serviciu de transport public local, cu autobuze electrice, pentru a lega principalele puncte de interes de pe cei 100 de kilometri de străzi, dar şi pentru a facilita deplasarea către zonele industriale şi satele aparţinătoare Turnu şi Sederhat.
Local
În prezența a aproximativ 150 de preoți și diaconi și a peste 1.000 de credincioși, ierarhii arădeni au pus piatra de temelie pentru biserica Schitului „Izvorul Tămăduirii” de la Frumușeni.
2
Local
Zeci de preşedinţi sau locţiitori ai acestora de la secţii de votare din judeţul Arad s-au retras de la alegeri.
Evenimente
Evenimentul este dedicat tinerilor cu vârste între 12 și 15 ani, iar în acest an, tema abordată este „Egalitatea de șanse și curajul de a fi diferit”.
Local
ARAD. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad primește astăzi vizita Rapidului în primul joc din tripla cu „giuleștencele”.