Compania ne informează, în acelaşi stil de drumar priceput, că de vineri şi până duminică circulăm pe rute ocolitoare spre Nădlac pentru că se lucrează la liniile de pe centură.
Lucrările de modernizare a DN 76, care trece prin Vârfurile, au început de ani de zile, dar se pare că nu vor fi finalizate degrabă.
ARAD. Nicolae Ioţcu, preşedintele CJA, a vorbit despre situaţia de pe Drumul Vinului, o situaţie pe care ziarul nostru a prezentat-o în urmă cu două săptămâni. „Firmele din asocierea care a câştigat licitaţia au intrat în insolvenţă.
Cel mai hulit drum al judeţului nostru a ajuns, într-un final, înapoi în curtea CJA.
Centura ocolitoare a oraşului Pecica va scăpa localitatea de o mare parte din traficul greu.
Local
Reformele propuse de Bolojan vizează reducerea numărului de parlamentari la 300, reducerea subvenției pentru partidele politice și reducerea cheltuielilor administrative pentru demnitari.
Local
Președintele PNL Municipiul Arad, Sergiu Bîlcea, a criticat decizia Curții Constituționale privind renumărarea voturilor.
ARADON Sport local
Viitorul și LT Cermei se luptă pentru o „cauză” mai bună. Pecica încearcă să dea lovitura la Șag.
ARADON opinii
Decizia Curții Constituționale a României de a cere renumărarea voturilor reprezintă un abuz și un atac la adresa democrației.
3
România
Marcel Ciolacu: "Dacă se demonstrează, în urma renumărării, că am fost dezavantajat, oricum mă retrag din cursa pentru preşedinţie"
4
România
Peste 50 de tineri au protestat, joi seara, în centrul municipiului Târgu Mureş, împotriva extremismului şi pentru apărarea libertăţilor cetăţeneşti, reprezentanţi ai acestora susţinând şi că decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) de renumărare a voturilor li se pare o încălcare a democraţiei.
3
Ştiri sportive
Naţionala de fotbal a României va face parte din urna a doua valorică la tragerea la sorţi a grupelor preliminare din zona Europa pentru Cupa Mondială din 2026, ceremonie care va avea loc pe 13 decembrie la Zurich, potrivit FIFA.
România
Curtea Constituțională a decis renumărarea celor aproape 9,5 milioane de voturi pe care românii le-au exprimat în primul tur al alegerilor prezidențiale, de duminica trecută, tur care riscă acum să fie anulat și reluat, conform legii. Biroul Electoral Central a respins propunerea de filmare a procesului de renumărare și a interzis observatorilor independenți să asiste la procesul de renumărare.
2
ARADON Sport local
Vicecampioana României s-a impus cu 154-127 la general în dubla din turul doi al Cupei României, după 79-67 în jocul doi cu Rapid.