Astăzi e ultima zi în care dr. Dana Negru mai are statut de angajat al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad. Dr. Negru, (încă) director adjunct sănătate publică în cadrul instituţiei, şi-a înaintat demisia imediat după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat-o, definitiv, incompatibilă.
ARADON Sport local
Internaționala muntenegreană este a treia jucătoare transferată în acest an de vicecampioana României, la care se reîntâlnește cu două foste coechipiere.
Local
Echipajul de salvare aeriană SMURD Arad a intervenit, sâmbătă, în județul Satu Mare, unde un bărbat a fost grav rănit după ce s-a răsturnat cu tractorul, într-o pădure.
1
Mapamond
Cancelarul german, Olaf Scholz, a criticat cererile preşedintelui american, Donald Trump, de a primi o garanţie asupra pământurilor rare din Ucraina în schimbul ajutorului militar acordat de SUA, relatează AFP şi dpa.
2
Mapamond
Un judecător federal american a emis sâmbătă o ordonanță de urgență ce prevede blocarea controlului asupra sistemului de plăți al Trezoreriei americane deținut de Comisia pentru eficiență guvernamentală (DOGE), condusă de Elon Musk, relatează AFP.
Mapamond
Cele trei ţări baltice, Lituania, Letonia şi Estonia, au început sâmbătă dimineaţă să se decupleze de la reţeaua electrică rusească, pentru a se integra în reţeaua europeană de electricitate, proces lansat cu ani în urmă şi devenit urgent după invazia Moscovei în Ucraina, relatează AFP şi Reuters.
2
Mapamond
Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat vineri că îi va retrage dreptul predecesorului său, Joe Biden, de a avea acces la informaţii clasificate, o practică ce le permite foştilor preşedinţi să fie ţinuţi la curent cu informaţiile sensibile, relatează AFP.