aradon.ro Web analytics





Handbalistele singurei echipe de seniori care mai reprezintă Aradul în competițiile FRH au parte în această săptămână de două dueluri cu echipe de pe podiumul seriei vestice din Divizia A. Primul dintre ele s-a consumat miercuri, pe terenul SCM Timișoara (locul II), bănățencele opținând al nouălea succes din cele 10 etape jucate, scor 40-30 (16-12), arădeanca Roxana Boldor (12 goluri) fiind golgetera confruntării.
Aşa cum era de aşteptat, FRF a împerecheat pe judeţe echipele care vor evolua în turul III al competiţiei KO. La Arad mai sunt în competiţie Şoimi Lipova şi Naţional Sebiş, iar cum prima este nou-promovată, meciul se va juca pe terenul acesteia, mai precis la Pâncota (mâine, la ora 16.30), acolo unde trupa lui Flavius Sabău îşi dispută meciurile de pe teren propriu.

Local

Prins la furat la 5 zile după liberarea din penitenciar
Un bărbat din Vladimirescu a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, după ce a fost prins la furat la doar 5 zile după liberarea din penitenciar.

ARADON Sport local

Marius Copil a ieşit din clasamentul mondial!

Local

UVVG lansează proiectul „Fii proiectiv pentru cariera ta”

Local

Prinsă după ce „a uitat să plătească” la casele self-checkout de la Kaufland
O femeie din Arad a fost trimisă în judecată după ce a „uitat” să plătească produse în valoare de aproximativ 400 de lei la o casă de tip self-checkout din Kaufland. 1

Local

Angajarea persoanelor cu dizabilități: noi proceduri și facilități
Drepturile persoanelor cu dizabilități și protecția acestora, în domeniul muncii, au fost reglementare și publicate în Monitorul Oficial.

Local

Intotero la Vinga: Trebuie îmbunătăţită securitatea la scoaterea obiectelor de patrimoniu din ţară

Local

Arad: Intotero speră că Direcțiile Județene de Cultură nu vor fi vizate de restructurări
1

Local

Vârful infecțiilor respiratorii va fi atins în următoarele 2 până la 4 săptămâni
Reprezentanții DSP Arad au transmis și o serie de măsuri recomandate populației pentru a preveni îmbolnăvirile. 2

Mapamond

Donald Trump ameninţă din nou statele BRICS cu taxe vamele de 100%
Preşedintele american, Donald Trump, şi-a reiterat joi ameninţarea de a impune taxe vamale de 100% blocului BRICS şi a declarat din nou că va impune taxe vamale de 25% pentru produsele canadiene şi mexicane începând de sâmbătă, relatează AFP, Reuters şi dpa. 1

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.