ARAD. La curăţenie în zona Selgros. Sâmbătă, 18 mai 2013 de la orele 10.00 cei care doresc să facă ceva pentru un oraş mai curat pot participa la acţiunea de ecologizare susţinută de către Selgros Cash&Carry în parteneriat cu Agenţia pentru Protecţia Mediului Arad.
Angajaţii Sistemulului de Gospodărire a Apelor Arad vor participa cu un număr de aproximativ 25 de voluntari în zona digului de apărare de la Pecica în cadrul cel mai mare proiect de implicare socială din România, "Let’s Do It, Romania!” ediţia a III-a.
Arădenii sunt chemaţi să participe la acţiunea de ecologizare „Let s do It România!”, ajunsă la ediţia a III-a.
ARAD. Doar o lună a mai rămas până când se va da startul celei de-a treia ediţii a campaniei de ecologizare desfăşurată la nivel mondial.
ARAD. 25 elevi de la Şcoala Generală Nr.11, însoţiţi de prof. Horvat Luca şi Dorina Sas, precum şi opt voluntari filialei judeţene de Cruce Roşie au adunat gunoi pe centura Aradului, în zona de vest, la intrarea dinspre Nădlac.
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
3
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
5
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
3