
În urma organizării unor acțiuni de prindere în flagrant, cei trei au fost surprinși în timp ce vindeau cantitățile de 1 kilogram de cannabis și 86 grame MDMA (drog de mare risc), contra sumei de 20.000 de lei, respectiv 1.510 grame cannabis și 70 grame de cocaină, contra sumei de 11.250 euro, a anunțat DIICOT - Structura Centrală.
Local
Costurile cu întreținerea beneficiarilor Centrului de Îngrijire pentru Persoane Vârstnice au fost stabilite prin hotărâre CLM.
România
Dezvoltatorii imobiliari care folosesc banii cumpărătorilor de imobile în alte scopuri riscă să fie sancţionaţi cu 1% din cifra de afaceri, potrivit unui amendament admis la proiectul pentru completarea articolului 22 din Legea nr.10/1995 privind calitatea în construcţii, adoptat luni de Senat.
1
Mapamond
Uniunea Europeană şi-a suspendat luni, până la 14 iulie, contramăsurile referitoare la taxele vamale nejustificate anunţate de SUA, măsura Bruxellesului fiind motivată de dorinţa de a oferi timp suficient pentru negocierile cu Washingtonul, indică un comunicat difuzat luni pe website-ul Comisiei Europene.
Mapamond
Nicio ţară nu trebuie să ocolească legile internaţionale prin autorizarea explorării şi exploatării resurselor minerale de pe fundul mării, a transmis luni Ministerul chinez de Externe, în urma unei relatări despre planuri ale SUA de a extrage metale rare din adâncul oceanelor pentru a contracara dominaţia Chinei în acest domeniu şi noile restricţii chineze la export impuse de Beijing în războiul comercial cu SUA, transmite Reuters.
România
Un microbuz a căzut în Dunăre la Orșova, după un accident. A fost activat Planul Roșu de intervenție
Conform IGSU, accidentul a avut loc pe DN6, unde se află viaductul Bahna și Ilovița. În urma unui accident rutier, microbuzul a căzut în Dunăre, dar la acest moment nu este clar dacă acesta transporta pasageri.
Local
Unul dintre jaloanele PNRR se referă la reorganizarea Zonelor Libere din țară, inclusiv cea din Arad.
Mapamond
Papa a aprobat luni un decret de recunoaştere a virtuţilor eroice ale arhitectului spaniol Antoni Gaudí, supranumit „arhitectul lui Dumnezeu”, pentru contribuţia sa la proiectarea Sagrada Familia din Barcelona, transmite agenţia EFE.