UVVG organizează , la Sala Sporturilor „Victoria”, ediţia a XVI-a a Târgului Educaţiei Universitare.
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, participantă activă la cea de-a II-a ediţie a Congresului Educaţiei organizat de Ministerul Educaţiei Naţionale.
Colegiul Național „Vasile Goldiș” a primit aprobare din partea Ministerului Educației pentru încă o clasă pentru anul școlar 2012-2013.
ARAD. Premierul Victor Ponta l-a eliberat din funcţie pe arădeanul Andras Kiraly, după care l-a renumit în postul de secretar de stat în Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Ambele decizii au fost semnate de prim-ministru în aceeaşi zi, la finele anului care tocmai s-a încheiat.
Bani pentru construirea a trei grădinițe din județul Arad prin proiectul Ministerului Educației și al Băncii Mondiale.
Local
INS ne arată, negru pe alb, că suntem pe la mijloc, spre partea de jos, din punct de vedere al salariilor, la nivel național.
Ştiri sportive
Naționala României a învins clar echipa Germaniei, cu scorul de 48-10 (13-10), vineri, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, la debutul în Rugby Europe Championship 2025.
România
Expoziția „Dacia! Regatul aurului și argintului”, deschisă la Muzeul Drents din Assen, Olanda, ale cărei bunuri culturale din metale prețioase aflate în colecțiile a 18 muzee din România s-au întors vineri seară în țară, după ce patru artefacte dintre acestea au fost furate, a înregistrat un număr de 84.336 vizitatori.
Mapamond
Anchetatorii urmează să continue vineri eforturile de a recupera cele două aeronave implicate într-un accident la Washington în care au murit 67 de persoane și care a ridicat întrebări cu privire la siguranța aeriană în capitala SUA, informează Reuters.
Local
Clădirea monument istoric a fost restaurată cu 8,7 milioane de lei, cea mai mare parte a finanțării fiind asigurată din bani europeni.
Local
Cu toate acestea, numărul incendiilor izbucnite la gospodării a scăzut cu 38 de procente. Din nefericire, 5 persoane au decedat, iar pagubele materiale produse au fost estimate la peste 16,4 milioane lei.