ARAD. Primăria Municipiului Arad anunţă o nouă acţiune de colectare a deşeurilor electrice şi electrocasnice, derulată în colaborare cu Asociația RoRec.
ARAD. Cadrele Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad au efectuat, în luna august, 183 de controale la operatori economici, instituții, primării din localități și obiective supuse controlului activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase.
570.000 de unitati BMW Seria 1, Seria 3 si Z4, vizate de NHTSA, au probleme electrice.
National Highway Traffic Safety Administration a publicat o lista de reguli la care trebuie sa se supuna producatorii de vehicule electrice.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a postat pe pagina sa de Facebook un anunţ în care menţionează că în 2013 Cluj-Napoca vor fi puse în circulaţie cinci autobuze electrice, fapt ce constituie o premieră naţională.
Mapamond
Premierul canadian, Justin Trudeau, a susţinut vineri că preşedintele american, Donald Trump, nu glumeşte când spune că vrea să unească SUA cu Canada, întrucât obiectivul său este de a obţine materiile prime şi mineralele strategice de care dispune Canada, relatează agenţia EFE.
România
Ministerul Culturii va propune înăsprirea cadrului legislativ care reglementează condițiile în care se pot realiza expoziții în străinătate, o propunere de hotărâre de guvern urmând să fie publicat pe site-ul ministerului, a anunțat ministrul Natalia Intotero.
Mapamond
Un avion mic s-a prăbușit pe un bulevard din São Paulo, Brazilia. Două persoane aflate la bord au decedat, iar alte două au fost rănite de fragmentele avionului.
România
Vineri, 7 februarie, la nivel internațional este marcată Ziua Siguranței pe Internet, un prilej de a atrage atenția asupra utilizării tehnologiilor digitale într-un mod sigur, responsabil și conștient de către toți utilizatorii, în special copiii, adolescenții și persoanele în vârstă.
1
Local
Un curs intensiv de inițiere în domeniul consultanței în afaceri va fi derulat de către Camera de Comerț Arad.
ARADON opinii
Nu există prea multe motive să fim veseli în februarie. Lună nehotărâtă între iarnă și primăvară, între soare și frig, nehotărâtă până și în calendar, are ba 28, ba 29 de zile, personaj ce nu se lasă numerotat. Nesupunerea lui se simte peste tot. O iarnă cu miros de primăvară, în care energia începe să curgă prin trup, risipind negurile și pâclele sufletești.
Local
Ministrul Grindeanu a afirmat, în urmă cu două săptămâni, la Timișoara, că drumul de legătură va fi gata până la finele sezonului estival.