Echipa de Cupa Davis a Spaniei a eliminat, duminică, Elveţia din Cupa Davis, avansând în sferturile de finală ale competiţiei. David Ferrer, Tommy Robredo, Macel Granollers şi Nicolas Almagro nu au avut mari probleme cu elveţienii, având un avantaj de 3-1 după primele patru partide. Astfel, ultimul meci al optimilor de finală nu mai are miză.
Miniștrii Agriculturii din Ungaria, Slovacia, România și Bulgaria au cerut Comisiei Europene să reintroducă cotele anterioare crizei, la expirarea actualelor măsuri comerciale care vizează produsele agricole din Ucraina, potrivit unei postări pe rețeaua X a ministrului ungar al Agriculturii, Istvan Nagy, transmite Interfax, citați de Agerpres.
Prima donație de acest fel a ajuns la Spitalul Județean în luna decembrie a anului trecut, iar acum stocul a fost refăcut.