ARAD. Europarlamentarul Iosif Matula a votat în plenul Parlamentului European o rezoluţie care face apel la statele membre, solicitându-le eliminarea restricţiilor pe piaţa muncii pentru români şi bulgari, până la finalul anului 2011, înainte de termenul limită final din 2013, prevăzut de tratatul de aderare la UE.
Românca Monica Niculescu (locul 73 mondial) a cedat în sferturile de finală ale turneului WTA de la Praga (450.000 de dolari), 5-7, 4-6 cu cehoaica Iveta Benesova (32).
Tenismenul român Victor Hănescu a fost eliminat, sâmbătă, de la Wimbledon, după ce a fost învins în turul 3 de francezul Gilles Simon, al 8-lea favorit al turneului.
Arad - S-a scos taxa de urgenţă la caziere. Astfel, din 17 iunie, la ghişeele de cazier judiciar din cadrul IPJ Arad şi de la poliţiile orăşeneşti, persoanele care vor să obţină certificatul de cazier judiciar nu vor mai plăti taxa de urgenţă de 10 lei.
Mapamond
Premierul canadian, Justin Trudeau, a susţinut vineri că preşedintele american, Donald Trump, nu glumeşte când spune că vrea să unească SUA cu Canada, întrucât obiectivul său este de a obţine materiile prime şi mineralele strategice de care dispune Canada, relatează agenţia EFE.
România
Ministerul Culturii va propune înăsprirea cadrului legislativ care reglementează condițiile în care se pot realiza expoziții în străinătate, o propunere de hotărâre de guvern urmând să fie publicat pe site-ul ministerului, a anunțat ministrul Natalia Intotero.
Mapamond
Un avion mic s-a prăbușit pe un bulevard din São Paulo, Brazilia. Două persoane aflate la bord au decedat, iar alte două au fost rănite de fragmentele avionului.
România
Vineri, 7 februarie, la nivel internațional este marcată Ziua Siguranței pe Internet, un prilej de a atrage atenția asupra utilizării tehnologiilor digitale într-un mod sigur, responsabil și conștient de către toți utilizatorii, în special copiii, adolescenții și persoanele în vârstă.
1
Mapamond
Curtea Penală Internațională (CPI) a condamnat cu putere vineri sancțiunile dictate împotriva sa de președintele american, Donald Trump, care au declanșat proteste din partea ONU și a unor state europene, transmite AFP.
Local
Un curs intensiv de inițiere în domeniul consultanței în afaceri va fi derulat de către Camera de Comerț Arad.
ARADON opinii
Nu există prea multe motive să fim veseli în februarie. Lună nehotărâtă între iarnă și primăvară, între soare și frig, nehotărâtă până și în calendar, are ba 28, ba 29 de zile, personaj ce nu se lasă numerotat. Nesupunerea lui se simte peste tot. O iarnă cu miros de primăvară, în care energia începe să curgă prin trup, risipind negurile și pâclele sufletești.
Local
Ministrul Grindeanu a afirmat, în urmă cu două săptămâni, la Timișoara, că drumul de legătură va fi gata până la finele sezonului estival.