
Până la sfârșitul acestei săptămâni, UTA are parte de un „meniu” de zece antrenamente cu caracter fizic, servit de Ionuţ Popa şi asistenţii Cristian Păcurar şi Dan Ţapoş. Iar „cartierul general” al cantonamentului de vară a fost stabilit la Hotel Subcetate și nu în Austria, la Malnitz, precum în anii anteriori. Echipa se deplasează de două ori pe zi pe terenul II de la stadionul „Motorul” pentru şedinţele de pregătire.
BEKESCSABA. Utiştii au câştigat turneul de verificare organizat de gruparea maghiară Elore Bekescsaba.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
Local
Dr. Gheorghe Domșa s-a stins din viață subit, chiar în ziua în care ar fi trebuit să își sărbătorească aniversarea.
Local
Timp de o săptămână elevii arădeni sunt în vacanță. Supranumita „vacanță de schi” delimitează modulele III și IV ale anului școlar.
România
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Dragobete, suplimentând fondul de câștiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49 (100.000 de lei), Joker (50.000 de lei) și Loto 5/40 (25.000 de lei), a anunțat compania.
Local
Duminică dimineața, la ora 9:00, transportul agabaritic ce trebuie să ajungă la Termocentrala Mintia a pornit de la Nădlac.