Dacă vă numărați printre persoanele pasionate de mișcare și vă doriți ca, în această vară, să profitați la maxim de vremea plăcută printr-o plimbare, atunci aflați că acest articol vă este dedicat. În rândurile ce urmează ne dorim să vă sărim în ajutor prin a vă enumera o listă de 7 pași simpli prin care puteți îngriji bicicletele din familie, atât pe a dumneavoastră cât și pe a copilului.
Îmbrăcămintea face parte din viața noastră de zi cu zi și ne influențează sănătatea și starea de bine. Hainele pe care le purtăm sunt la fel de importante precum alimentația zilnică și mișcarea. Felul în care ne îmbrăcăm în diferite momente ale zilei și pentru diverse activități ne face să ne simțim mai bine sau mai rău și ne poate afecta chiar și pe termen lung.
România
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a felicitat luni pe cei doi candidaţi care s-au calificat în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale şi a anunţat că social-democraţii nu vor face nicio contestaţie.
Evenimente
Undeva într-o vale din fiordurile Norvegiei, un tată își cheamă fiica adultă să-l urmeze într-o călătorie prin natura maiestuoasă care-i înconjoară, reamintindu-și de generațiile care i-au precedat. Sunetele pământului se armonizează pentru a crea muzică în această călătorie uluitoare.
Local
171.476 de voturi valabil exprimate au fost înregistrate în județul Arad la alegerile prezidențiale. Cele mai multe au mers către Călin Georgescu, George Simion și Marcel Ciolacu.
Local
ARAD. După ce duminică seara, imediat după anunțarea rezultatelor exit-poll-urilor, primarul Aradului, Călin Bibarț, a cerut public demisia conducerii PNL, luni a dezvoltat puțin subiectul.
5
UT Arad
Arădenii au câștigat derbyul campionatului, cu Rapid, iar acum au prima opțiune de a câștiga titlul.
Local
Vineri, sâmbătă și duminică, pompierii arădeni au intervenit în 83 de situații de urgență petrecute pe raza județului.
ARADON opinii
Să crești pensiile pentru 3,5 milioane de pensionari și să fii votat de 1,76 milioane de români, asta înseamnă să pierzi alegerile și președinția.
3