ARAD. Centrul de Incluziune Socială al Arhiepiscopiei Aradului a depus spre finanțare la Raiffeisen Bank proiectul „Centru multifuncțional pentru copii și familie”. Acest centru ar urma să funcționeze pe lângă Cantina Socială „Sfântul Ierarh Nicolae”, de serviciile lui urmând să beneficieze 20 de copii proveniți din familiile beneficiarilor cantinei.
Mapamond
Donald Trump, președintele american, a declarat marți că este posibil să impună sancțiuni Rusiei dacă Vladimir Putin refuză să negocieze încheierea războiului din Ucraina, potrivit Reuters.
România
Fostul mare handbalist Cornel Oțelea, câștigător a trei titluri mondiale cu echipa națională a României, a încetat din viață, miercuri, 22 ianuarie 2025, la vârsta de 84 de ani.
România
Numărul posturilor ocupate în instituțiile și autoritățile publice din România a ajuns, în noiembrie 2024, la 1.306.197, marcând o creștere de 5.900 de locuri de muncă față de luna octombrie a aceluiași an.
România
Sunt proteste la Senat, după ce Ilie Bolojan a anunțat concedieri și organizarea de concursuri pentru posturile angajaților. Președintele Senatului a fost întrerupt la conferința de presă, în care anunța noile măsuri.
4
Local
Un șofer din Arad, parcat pe strada Gheorghe Doja din Timișoara, a blocat circulația tramvaielor spre Piața Maria, marți seara.
Local
La 22 de zile după noaptea dintre ani, în care un tânăr de 21 de ani a tras mai multe focuri de armă pe o stradă din municipiul Arad, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore.
Local
Judecătorii spun că familia Colţeu a reuşit să acapareze ilegal toate bunurile Ecaterinei Mairovitz, bunuri care erau promise Comunităţii Evreilor.
7