Comisia de Competiţii din cadrul AJF Arad a stabilit programul turului Ligii IV la fotbal, ediţia 2015-2016. Aşa cum v-am mai informat, la start se vor afla 15 echipe, Voinţa Macea spunând pas întrecerii. Dar, iată programul rundei inaugurale.
Vicepreşedintele Partidului Noua Republică, Ion Stan, plasează demisia lui Ponta în contextul luptei dintre stânga şi dreapta.
În urmă cu câteva minute, la sediul LPF, a avut loc tragerea la sorți a programului pentru noulsezon fotbalistic din Liga 1.
Rezultate: Victoria Zăbrani – Progresul Pecica 1-9, Banatul Sînicolau Mic – Victoria LT Cermei 0-6, Frontiera Curtici – Voinţa Mailat 4-0, Păulişana Păuliş – Crişul Chişineu Criş 5-6, Şoimii Lipova – Aqua Vest 4-2.
UT Arad
ARAD. Spectacol fotbalistic şi goluri multe în amicalul disputat sâmbătă, pe „Motorul” care a opus echipa de tineret a UTA-ei şi gruparea de Liga 3, Progresul Pecica.
Local
ARAD. Inspectoratul de Poliție Județean Arad anunță că, începând cu data de 1 februarie, instituția va fi prezentă pe Facebook.
Local
Cinci primari din vestul țării și cinci primari din Ungaria vor să pună bazele unei asociații teritoriale, pentru a accesa fonduri europene.
Local
Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest își propune ca anul 2025 să fie un an al inovării.
2
România
Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au respins, sâmbătă, propunerea de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
3
România
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, arată că una din schimbările importante prevăzute de noile planuri-cadru pentru învățământul liceal este că numărul de ore nu mai este alocat unor discipline în primul rând de către minister, ci au un cuvânt mai important de spus școala și elevul.
1
Mapamond
Elicopterul Black Hawk care s-a ciocnit cu un avion de pasageri miercuri la Washington se afla într-un zbor de antrenament pe o rută esențială pentru misiunea rar discutată de a evacua oficiali de rang înalt în eventualitatea unui atac asupra SUA, au declarat oficiali citați de Reuters.