ARAD. Directorul școlii, Eugen Bocăniciu a precizat că numirea doamnei Simona Crâsnic (judecată în dosarul mitei la bacalaureat) ca dirigintă a clasei a X-a B, nu a fost oficială, a fost doar o propunere făcută în cadrul Consiliului profesoral care a avut loc joi, 4 septembrie.
ARAD. Asociația Sportivă „Victoria”, CSM Arad și DJST Arad organizează sâmbătă, de la ora 10.00, la Sala Sporturilor „Victoria”, a treia ediție a Memorialului „Eugen Roman” la tenis de masă, competiție inclusă în calendarul Amatur, un adevărat circuit al amatorilor sportului cu mingea de celuloid din întreaga țară.
ARAD. Secţia de tir a Clubului Sportiv Municipal se află în plin sezon de aer comprimat. Pentru a prinde vârful de formă sportivă la finala Cupei României (20-22 decembrie, Bucureşti), trăgătorii pregătiţi de Gheorghe Pop, Monica Toth, Ion Vasilescu şi Mircea Budurişan vor concura sâmbătă, în Poligonul „Sorin Babii” din Pădurice, în cadrul tradiţionalului Memorial „Eugen Roman”, dedicat fostului director al grupării arădene.
Antrenorul echipei UTA, Eugen Trică a prezentat situația în care se află, dar și a banilor primiți de la Valer Blidar.
Expoziţie de fotografie a președintelui Asociației Artiștilor Fotografi din România, Eugen Negrea.
Local
În vârstă de 90 de ani, el a primit Crucea „Sfântul Ierarh Sava Brancovici” pentru mireni.
România
România își reafirmă angajamentul „deplin” față de libertatea, suveranitatea și independența Ucrainei, a transmis, luni, președintele interimar Ilie Bolojan, într-un mesaj la trei ani de război în această țară.
Mapamond
Politicianul conservator Friedrich Merz, cel mai probabil viitorul cancelar al Germaniei, a pus sub semnul întrebării duminică dacă NATO va rămâne în „forma sa actuală” până în iunie, în lumina comentariilor președintelui american Donald Trump, și a subliniat că Europa trebuie să-și dezvolte rapid o capabilitate de apărare independentă, relatează Reuters.
Local
PECICA. În perioada 18-22 februarie 2025, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu polițiștii orașului Pecica, au desfășurat două evenimente, împreună cu partenerii instituționali Penitenciarul Arad, Inspectoratul Școlar Județean Arad, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Arad, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad și Direcția de Sănătate Publică Arad.
Mapamond
Germania se pregătește să vireze spre dreapta după ce blocul conservator CDU/CSU (Uniunea Creștin-Democrată și „aripa” sa bavareză, Uniunea Creștin-Socială) și-a asigurat o victorie clară în alegerile legislative de duminică, la care Alternativa pentru Germania (AfD), de extremă dreaptă, a înregistrat la rândul său cea mai bună performanță de până acum, relatează dpa.
Local
Autoritățile reiterează faptul că segmentul lipsă de pe autostrada Nădlac-Sibiu va fi finalizat până în vara viitoare.
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
2
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele: