Peste 350.000 de euro, înscrisuri și sisteme informatice au ridicat, ieri, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, în urma celor peste 100 de percheziții efectuate la cadre didactice, studenți și la alte persoane din cadrul celor două instituții de învățământ superior din Arad, care ar fi fost implicate în promovări frauduloase de examene. Față de 15 persoane au fost dispuse măsuri restrictive de libertate.
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” au câștigat cu 75-60 primul meci din dubla pentru Final 4-ul Cupei.
Local
Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități va fi construit și va deveni funcțional până la finele anului viitor.
1
Mapamond
Ministerul rus de Externe a descris miercuri drept nebunească ideea vehiculată în unele cercuri despre posibilitatea ca SUA să înarmeze Ucraina cu arme nucleare înaintea transferului de putere la Casa Albă, transmite Reuters.
2
România
Ambasada României în Statele Unite ale Americii anunţă că ţara noastră a îndeplinit criteriul ratei de refuz al vizelor pentru calificarea în Programul Visa Waiver.