ARAD. Administratorul unei firme, reţinut după ce a încercat să dea mită 2.000 de euro unui poliţist.
ARAD. Comisia Europeană a adoptat noul pachet legislativ de reglementare privind politica de coeziune pentru perioada 2014-2020.
CURTICI. Un iordanian a încercat să treacă frontiera în Ungaria, folosind acte false de identitate eliberate de autorităţile din Bulgaria.
TURNU. Poliţiştii de frontieră de la Turnu au prins doi bărbaţi din Republica Moldova, care s-au legitimat cu acte româneşti false la controlul de frontieră. Cei doi au încercat să iasă din România cu documentele false.
Datoria publica a Romaniei de la sfarsitul lunii mai 2011 era de 200,663 miliarde lei (circa 47 de miliarde de euro), reprezentand 37,02% din Produsul Intern Brutal tarii.
Local
Recons, prin intermediul operatorului contractat, va efectua în perioada următoare macajele de parcare pe mai multe străzi din zona centrală, sens în care, în funcție de graficul de lucrări, se va restricționa accesul la locurile de parcare aferente fiecărei străzi.
România
Premiul de categoria I la Loto 6/49, în valoare de 47,7 milioane de lei (peste 9,58 milioane de euro), a fost câştigat joi cu un bilet care a costat peste 4.400 de lei.
Advertorial
Duminică, 10 noiembrie 2024, Biserica Ekklesia a fost gazda unui eveniment de mare importanță pentru comunitatea arădeană, în cadrul căruia s-a dat startul construcției Campusului Ekklesia.
Mapamond
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, le-a cerut joi statelor membre ale alianţei şi altor parteneri occidentali să furnizeze sprijin suplimentar pentru Ucraina, în contextul apropierii sezonului rece, transmite DPA.
1
Ştiri sportive
România a fost învinsă de Japonia cu scorul de 2-1, joi seara, în prima rundă a turneului final al competiţiei feminine de tenis pe echipe, Cupa Billie Jean King, joi, la Malaga (Spania).
România
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a informat joi că, potrivit informaţiilor confirmate de către autorităţile spaniole, alţi doi cetăţeni români au fost identificaţi ca fiind decedaţi, din cauza inundaţiilor care au afectat Comunitatea Valenciană în urmă cu două săptămâni.