BUCUREŞTI. Ministrul Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian Igaş, a fost prezent, la Bruxelles, la şedinţa lunară a JAI- miniştrii de interne şi de justiţie din UE.
ARAD. Cu ocazia Zilei Europei, copiii Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 22 din Arad au marcat acest eveniment în cadrul unei activitaţi desfăşurate împreună cu educatoarele Moisă Ioana, Moler Camelia, Şandru Adriana şi Zaha Marcela. Copiii au confecţionat steagul Uniunii Europene, au interpretat cântece şi au participat la diverse jocuri distractiv-interactive specifice acestui eveniment.
ARAD. Cabinetul europarlamentarului Iosif Matula a lansat, de Ziua Europei, a doua ediţie a concursului cu tema „Acasă, în Europa”, destinat elevilor din şcolile generale şi liceele din judeţul Arad, precum şi din orice alt oraş din ţară.
Primăria municipiului Cluj-Napoca, ca partener al Centrului de Informare Europe Direct-Transilvania Nord, din cadrul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest, cu sprijinul Asociaţiei Meşterilor Populari Clujeni, va sărbători pe 9 mai 2011 Ziua Europei, prin organizarea unei expoziţii de materiale de informare europeană amplasată pe aleea pietonală din strada Matei Corvin, care se va desfăşura între orele 09.00-17.00.
ARAD. În toamna anului trecut agoniza, iar astăzi îşi face planuri de Europa. Vorbim despre echipa de polo seniori a Aradului, care a avut un parcurs remarcabil în actualul sezon de Superligă, unde a pătruns în careul de aşi.