CJA a început deja să primească ajutoarele europene care vor fi împărțite populației vulnerabile.
Vicepreședintele Parlamentului European, László Surján, va fi prezent la Arad la deschiderea expoziţiei “Poduri între naţiunile europene”, care va avea loc vineri, 6 septembrie 2013, ora 12.00, în sala „Regele Ferdinand“ a Palatului Administrativ Arad.
Cu Adrian Ţolea despre investiţii private, proiecte cu finanţări europene şi Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor.
BUTENI. Primăria Buteni a reuşit să modernizeze peste 10 kilometri de drumuri agricole, venind în acest fel în sprijinul numeroşilor cetăţeni ai comunei care practică agricultura.
TAMPERE. Multiplă campioană naţională de semi-fond, Mădălina Florea (20 ani) a izbutit o clasare onorabilă la prima sa participare la un Campionat European de tineret. Atleta legitimată sub culorile CS Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad a încheiat pe locul şase, din 23 alergătoare aflate la stat, proba de 5 000 metri, atingându-şi obiectivul propus: o clasare între primele opt sportive de pe Bătrânul Continent.
Local
Se estimează că renumărarea celor aproximativ 175.000 de voturi din cele 440 de secții se va finaliza în această seară.
Local
„Noi băieții din Arad așteptăm bulangii la proteste. Vă oferim două soluții... Ori săriți în aer... ori luați foc”, este unul dintre mesaje. Protestele sunt programate să aibă loc azi, de la ora 17:00, în Piața Avram Iancu.
România
Alegerile prezidențiale ar putea fi reprogramate pentru 15 decembrie (turul 1) și 29 decembrie (turul 2), în eventualitatea în care CCR ar invalida primul tur.
Local
Asociația Singur Nu Voi Reuși, included.ro și Parohia Ortodoxă Arad Bujac anunță organizarea unui târg caritabil de Crăciun.