ARAD. Aflat în vizită oficială la Arad, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Eusebiu Pistru, a declarat că în ceea ce priveşte pasajul peste linia ferată din Micalaca, zona drumului Şiriei, au fost înregistrate întârzieri în demararea lucrărilor.
ARAD - Eusebiu Pistru a prezentat o machetă a viitorului pasaj care va trece peste liniile de tren din zona CET.
ARAD. Parte din viitoarea centură a Aradului nu are încă autorizaţie, deşi lucrările ar trebui finalizate, confrom actelor iniţiale, în 2011.
ARAD. Ministerul Transporturilor poate să înceapă lucrările la cel de al doilea pasaj de pe centură, justiţia dând dreptate statului.