Peste 3500 de absolvenţi de gimnaziu din judeţul Arad suţin, azi, proba la Matematică.
Absolvenţii de gimnaziu au susţinut azi proba la Limba şi Literatura Română
ARAD. Astăzi a fost prima zi de înscrieri la Evaluarea Naţională pentru absolvenţii de clasa a VIII-a. Înscrierea are loc în perioada 17-19 iunie şi se desfăşoară la secretariatele şcolilor.
E director la Filarmonică dar, dacă stai să-i asculţi pe unii dintre aleşi, ai crede că e Dumnezeu. Totuşi, Dumnezeului muzicii arădene nu-i reuşeşte totul din prima. Evaluarea activităţii lui Alin Văcean, managemerul Filarmonicii Arad, nu a trecut luni de aleşi.
Arad. A fost evaluat iar acum nota primită stă pe masa aleşilor locali municipali pentru avizare. Este vorba de directorul Teatrului Clasic Ioan Slavici, Bogdan Costea, şi de proiectul de hotărâre CLM privind aprobarea rezultatului final al evaluării anuale a managementului acestei instituţii de cultură.
Local
ARAD. Consiliul Județean Arad anunță că zece constructori s-au înscris în cursa pentru modernizarea Drumului Regelui (DJ 707), care leagă localitățile Petriș (județul Arad) și Vața de Jos (județul Hunedoara).
Local
ARAD. Cultura construirii în Banat a fost tema unei conferințe regionale, de la Timișoara, la care a participat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.
ARADON Sport local
PIATRA NEAMŢ. Performanţă meritorie obţinută de echipa de juniori de la Şoimii Şimand în turneul final al Cupei României la futsal. Băieţii pregătiţi de prof. Daniel Mărcuş au avansat până în semifinalele competiţiei ko.
Local
221 de persoane s-au prezentat la spital, iar în urma investigațiilor medicale de specialitate efectuate de către medicii de medicină de urgență, 104 au necesitat internare.
Mapamond
Parlamentul ucrainean a adoptat marți o rezoluție prin care reafirmă legitimitatea președintelui Volodimir Zelenski, după o primă încercare eșuată luni, informează dpa.
Local
Școala este construită în localitatea Vladimirescu, iar grădiniţa în satul aparţinător Horia, ambele urmând să fie finalizate în 2026.
Local
Evenimentul va avea loc în perioada 28 februarie - 9 martie 2025 și va fi deschis, zilnic, între orele 12.00 și 20.00.
Local
Dr. Corina Crișan, medic legist, a susținut o pledoarie pentru profesionalism și excelență în ceea ce privește medicina legală din Arad.