ARAD. Ministrul educaţiei, prezent luni la Arad, nu s-a sfiit să aducă mulţumiri, în repetate rânduri dascălilor care au hotărât la sfârşitul anului trecut să renunţe la greva generală şi să se prezinte la examenul de bacalaureat.
Intrega saptamana, in cadrul UVVG, Facultatea de Stiinte Umaniste,Politice si Administrative si Facultatea de Informatica au cooperat pentru desfasurarea simularilor testelor Cambridge, testari online de ultima generatie, pe care UVVG este abilitat de catre Consiliul Britanic sa le desfasoare in laboratoarele sale acreditate international.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atenţionează cu privire la o nouă campanie de e-mailuri false, transmise în numele instituţiei, prin care contribuabililor, persoane fizice, le este transmisă o „Nota informativă”, fiind înştiinţaţi cu privire la o presupusă datorie, pentru care este necesară plata pentru evitarea executării silite şi a valorificării bunurilor.
„Până acum am jucat aproximativ 100 de minute, nu cred că am avut timp să arăt ce pot cu adevărat”.
O razie organizată de Inspectoratul de Poliție Județean Arad la Sebiș s-a lăsat cu amenzi în valoare de aproape 42 de mii de lei, pentru aproape 50 de persoane.
FCC Baschet UAV Arad joacă pe terenul Universității Cluj în runda a doua din LNBF.
Într-o lume din ce în ce mai agitată, în care stresul și anxietatea devin parte integrantă a vieții de zi cu zi, tot mai multe persoane caută soluții naturale pentru a gestiona aceste probleme. Uleiul CBD, cunoscut pentru numeroasele sale beneficii asupra sănătății fizice și mentale, se dovedește a fi unul dintre cele mai eficiente remedii naturale disponibile în prezent.
ARAD. Drept de uz şi servitute de trecere şi 250.000 de lei pentru extinderea reţelei de gaze naturale în comuna Şofronea, mai precis în satul Sânpaul.
Etica în afaceri, etica socială și etica în viziunea filosofică au reprezentat principalele teme ale evenimentului.
Guvernul României a adoptat o hotărâre în baza căreia vor fi achiziţionate trenuri noi, care vor circula inclusiv în zona Aradului.